Joi, 4 iunie 2009, va avea loc deschiderea oficiala a galeriei, cu Primele doua expozitii:
'Dreamboys' de Lea Rasovszky - desen si instalatie
&
'5@14' de Bogdan Girbovan - fotografie
----------------------------------------
Dreamboys de Lea Rasovszky
Expozitia ‘Dreamboys’ de Lea Rasovszky este un ambient compus dintr-o serie de zece desene. La acestea se adauga o oglinda si alte cateva obiecte, impreuna conturand atmosfera unei camere de fata. Instalatia pune in discutie deformarile de proiectie afectiva, ce permit simultan construirea imaginii unui partener ideal, dar si o observatie necrutatoare asupra realitatii.
Fetele viseaza baieti si baietii viseaza fete. Asa apar fetele si baietii de vis, sirenele si zburatorii. Dreamboys, cum le zice in engleza, acopera peretii camerei in care iti petreci timpul. Te uiti la ei cu admiratie, in singuratate.
Poate ca esti o fata adolescenta, care isi doreste prea mult pe cineva. Imaginile baietilor de vis iti apar intesate de detalii bizare, desi nu iti doresti asta. Ai vrea sa uiti cum sunt ei de fapt si sa ii poti vedea doar cum iti doresti tu sa fie.
Niste tipi cool, care stiu sa se imbrace, carora le curge sange din nas. Niste tipi destepti, cu care ai ce sa vorbesti, cu gatul rupt, sustinut de o proteza medicala. Niste tipi de viata, cu initiativa si cu tupeu, carora le ies vinele albastre din gatul prea incordat. Niste supereroi stangaci, cu burtica.
Impreuna par mai degraba o gloata de animale mitologice. Stii ca nu poti sa te apropii de ei, fericita, lasandu-i sa te stranga in brate. Cumva cred ca ti-ai dat seama ca ei nu sunt cei mai potriviti pentru tine, dar nu ai nimic altceva la indemana. Si te-ar durea prea tare sa te opresti, sa nu mai visezi.
Mircea Nicolae
------------
'5@14' de Bogdan Girbovan
/3/ vorbeste cu /2/ pe messenger. /1/ vorbeste cu /2/, pe messenger sau pe unul din cele doua telefoane pe care le are. Il roaga pe /2/ sa-i spuna lui /3/ ca la ora cutare fac un meci de fotbal. /3/, care tine si cu Steaua si cu Dinamo, de fapt, „cu cine castiga”, ii spune si lui /4/ despre asta, pentru care tot ce spune /1/ este lege. /4/ il anunţă pe /5/. Incepe meciul. Scooterul lui /1/ sta rezemat de bara portii. Intr-unul din coarnele scooterului atarna geaca lui /1/ cu cele doua telefoane in buzunarul secret. Unul din ele suna. /5/ este apostrofat ca nu i-l aduce sa raspunda. /2/ stie despre ce este vorba. /5/ lui /1/: „Cred ca-i tot ala de ieri”. /3/ si /4/ se privesc complice. Insa /1/ stie foarte bine ca daca nu ar fi /5/ care sa-i aduca telefonul atunci cand suna, /2/ si-ar pierde toata increderea in el, in timp ce /3/ si /4/ l-ar considera un nimeni.
Aceasta este povestea din spatele portretelor realizate de Bogdan Girbovan, mai exact raportul dintre subiecte si actiunile pe care le subinteleg acestea, care le advin. Grupul 5@14 functioneaza bine numai daca fiecare personaj isi asuma pe deplin rolul. Diateza acestor portrete ne vorbeste despre individ ca metonimie a grupului, intregul asculta de parte, la fel cum partea se supune intregului. Raportul acesta scoate la suprafata o ierarhie cu pinioni mereu incordati, intr-un echilibru fragil ce poate fi spart cu un telefon de la mama. Este vorba, in ultima instanta, despre o falsa ierarhie si despre niste Lolite la masculin, in trecerea de la baietei la baieti de gasca. Bogdan Girbovan nu are intentia de a fi exhaustiv, insa lasa impresia ca fara prezenta 5@14 de langa noi, intregul mecanism social ar fi disfunctional. Notele de subsol din fotografie vorbesc despre un context social inscris pe piele. Din acest punct de vedere, portretele lui Bogdan Girbovan, aduse la scara fizionomiei, descriu trecerea de la indepartatul bodymap al lui Erico Job, la urgentul facemap contemporan, un body art care se întoarce intotdeauna, cu incapatanare, la chipul uman. August Sander, in care Bogdan Girbovan isi gaseste un corespondent retrospectiv, spunea candva pe la inceputul secolului trecut ca daca este adevarat ca nu numai chipul, dar si gesturile caracterizeaza persoana, atunci sarcina fotografului va fi aceea de a inregistra gesturile în fotografie. Bogdan Girbovan propune un transfer al gesturilor in fizionomie.
5@14 este si o meditatie metafotografica. Atunci cand /2/ este rugat sa-i spuna lui /3/ ca la ora cutare fac un meci de fotbal, iar /3/ ii spune si lui /4/ despre asta, pentru care tot ce spune /1/ este lege, puterea nu este de partea lui /2/, a lui /3/ sau a lui /4/, ci de partea lui /1/. In cazul fotografiei, puterea nu se află în mainile celui care detine obiectul numit „fotografie”, ci în ale fotografului. Proprietarul fotografiei detine o imagine tehnica incarcata cu acea informatie pe care vrut sa o transmita fotograful. Un neo-imperialism, cum ar spune Vilém Flusser, aproape de tip trib urban, inteles ca grup fara ideologie. Nascuti intre ’95 şi ’96, acesti copii reprezinta cumva himera unei generatii netrecuta prin razboaie mondiale, revolutii sau schimbari de regimuri totalitare. Ei sunt, poate, efigia omului contemporan rasfranta intr-o oglinda sociala imaginata acum jumatate de secol şi mai bine ca fiind cea mai buna dintre lumile posibile. Critica lui Bogdan Girbovan se indreapta anume in directia acestei rasfrangeri.
Igor Mocanu
